Echipa noastră este hotărâtă să investească şi să se implice în proiecte de protecţie a mediului, de promovare a agriculturii organice, de sprijin al studenţilor şi al elevilor din satele în vecinatatea cărora Smithfield desfăşoară activităţi, pentru a avea acces la educaţie.

 

Vom fi, de asemenea, in mijlocul comunităţilor locale pentru a celebra tradiţiile noastre comune.



Be!

Protectia mediului

"Ziua fermei"

 

Din aprilie 2011, angajatii Smithfield Ferme au acceptat ca primavara fiecarui an sa înceapa cu programul "Ziua fermei", un program intern ce vizeaza una dintre responsabilitatile de baza ale echipei noastre si anume, protejarea mediului în care ne desfasuram activitatea. Prin acest program, angajatii fermelor alese participa la curatirea, reamenajarea, revitalizarea spatiului verde din jurul unitatilor noastre, în sustinerea unui spiritul ecologic si a unui mediu înconjurator curat.

 

Anul acesta alte trei locatii vor fi gazda programului nostru, iar angajatii Smithfield Ferme vor fi bucurosi sa înceapa primavara într-un mod responsabil fata de mediul înconjurator !

 

Pâna în prezent, urmatoarele locatii au fost include în acest program:

 

Ferma Padureni, 26 martie 2011
Ferma Ciacova, 2 aprilie 2011
Ferma Peciu, 9 aprilie 2011

 

 

"Campania Verde"

 

 

Începând cu luna august 2010, toti angajatii Smithfield Ferme au posibilitatea de a participa la o noua initiativa ecologica, sub denumirea de "Campania verde". Acesta este un proiect de protectie a mediului prin gestionarea eficienta, colectarea si reciclarea selectiva a deseurilor de hârtie si plastic cu scopul de a pastra un mediu curat.

 

 

"Milioane de oameni, Milioane de Copaci" (Vezi Articole media)

 

Be!

 

Smithfield Ferme este sponsor si partener oficial al programului "Milioane de oameni, milioane de copaci" (www.milioanedecopaci.ro), prima miscare nationala de plantare de copaci din România, organizat în parteneriat cu Ministerul Mediului si Garda Nationala de Mediu.

 

Obiectivele Smithfield Ferme în cadrul acestui proiect sunt plantarea unor perdele de copaci atât în apropierea fermelor sale, cât si în parcurile din jurul scolilor pentru comunitatile în apropierea carora compania îsi desfasoara activitatea, în vederea protejarii si regenerarii mediului înconjurator. Acestea reprezinta valori pe care dorim sa le concretizam prin astfel de actiuni, la care participa atât angajati Smithfield, autoritati, cât si elevi, membrii tinerei generatii, formarea acestora în spiritul preocuparii fata de calitatea mediului înconjurator fiind o componenta importanta a procesului educational, pe care Smithfield Ferme o sustine prin actiunile sale.

 

Pâna în prezent, de-a lungul timpului, în cadrul miscarii nationale de plantare de arbori si plante "Milioane de Oameni, Milioane de Copaci", al carui membru fondator este, Smithfield Ferme a plantat peste 21.000 de copaci. Campania de plantari derulata de catre compania Smithfield Ferme va continua si în toamna acestui an.

 

 

28 Noiembrie 2011, Bulgarus, judet Timis

 

Si în toamna anului 2011, Smithfield a continuat eforturile de reimpadurire: începând din 28 noiembrie, peste 6.000 de mesteceni, artari si salcii au fost transportati în locurile alese de specialisti pentru a fi plantati de catre echipele de voluntari. Campania a debutat luni, 28 noiembrie, cu o actiune publica de plantare care a avut loc în localitatea Bulgarus, judetul Timis, si s-a încheiat în prima saptamâna din decembrie.

 

Actiunea publica a constat în plantarea a 300 de salcii cu ajutorul voluntarilor din comunitatea locala, dar si voluntari ai Smithfield România. Protagonistii acestui program educational au fost copiii din ciclul gimnazial al Scolii cu clasele I-VIII Bulgarus, Judetul Timis, alaturi de care au fost invitati sa participe autoritati locale, jurnalisti, specialisti din cadrul institutiilor administratiei centrale cu activitati în domeniu, dar si parinti.

 

 

 

 

Arhiva:

 

6 Mai 2010, Nitchidorf, judet Timis

 

Peste 3.500 de copaci au fost plantati în primavara anului 2010, de catre voluntari ai Smithfield Ferme în cadrul miscarii nationale "Milioane de Oameni, Milioane de Copaci". Timp de doua saptamâni, 40 de angajati ai companiei noastre au luat parte în mod voluntar la actiunile de plantare care s-au derulat în 11 localitati din judetele Timis si Arad.

 

Campania de plantari s-a încheiat pe 6 Mai 2010, în localitatea Nitchidorf din judetul Timis, unde voluntarii Smithfield Ferme, împreuna cu elevi ai Scolii Generale din localitate, în prezenta atasatului pentru agricultura al ambasadei SUA, Hoa Van Huynh, a consilierului ARPM Marcel Lungu, a Valeriei Pavel - CJ Timis si a altor oficialitati locale, au plantat 150 de arbori - salcii, artari si salcâmi.

 

12 Martie 2009, Bacova, judet Timis

 

La începutul anului 2009, peste 3.900 de arbori (tei, salcâmi si plopi) au fost plantati prin voluntariat de catre angajatii Smithfield Ferme în jurul a 11 ferme din localitatile timisene Boldur, Ciacova, Igris, Nitchidorf, Peciu Nou, Periam si Stamora.

 

Plantarile au continuat si în luna martie, când timp de doua saptamâni, au fost plantati tei si frasini, printre care: 489 în comuna Bacova, 330 pe terenul de lânga ferma Jimbolia 4, 1.500 de arbori lânga fermele: Misca 1, Misca 2.

 

În primele doua editii ale Miscarii Nationale de plantari, s-au înscris peste 400 de companii, institutii, organizatii guvernamentale si non-guvernamentale, care au plantat 11.399.917 de arbori si 4.336.114 de arbusti si plante prin actiunile a 33.617 de voluntari si a 21.051 de angajati.

 

 

"Ziua Mondiala a Monitorizarii Calitatii Apei" (Vezi Articole Media)

 

World Water!

 

Actiunea "Ziua Mondiala a Monitorizarii Calitatii Apei" face parte dintr-un program international, desfasurat în 43 de tari sub egida Asociatiei Mondiale a Apelor (IWA), si sustinut de Agentia Guvernamentala a Statelor Unite pentru Protectia Mediului si de numeroase companii recunoscute la nivel international, printre care si Smithfield Foods Inc., compania-mama si, astfel, si echipa Smithfield Ferme.

 

Având în vedere ca formarea tinerei generatii în spiritul preocuparii fata de calitatea mediului înconjurator este o componenta importanta a procesului educational, proiectul Smithfield Ferme - "Ziua Mondiala a Monitorizarii Calitatii Apei" implica anual participarea elevilor si studentilor în analiza si monitorizarea calitatii apelor din comunitatea în care acestia traiesc.

 

În fiecare toamna, Smithfield Ferme initiaza o activitate didactica educativa cu rol de informare asupra importantei unui mediu curat, prin organizarea în diferite locatii ale judetelor Timis si Arad a unor lectii deschide de testare a calitatii apei din localitate. Actiunea socio-educativa sustinuta de companiile Smithfield are ca obiectiv cresterea gradului de constientizare în rândul generatiilor tinere a importantei resurselor de apa si a protejarii acestora.

 

Elevii participanti au ocazia sa descopere metodele de testare a calitatii apelor si chiar sa experimenteze cum se realizeaza acest proces, în cadrul lectiilor deschise organizate. Cu ajutorul trusele de testare, puse la dispozitie de Smithfield Ferme, copiii pot evalua nivelul de calitate a apei, prin masurarea urmatorilor parametri: nivelul de oxigen dizolvat, pH-ul (aciditatea), turbiditatea (claritatea) si temperatura sursei de apa.

 

"Ziua Mondiala a Monitorizarii Calitatii Apei" se serbeaza anual la nivel mondial, implicând participarea a peste 43.000 de cetateni. Obiectivul programului international este

 

Timisoara- 19 Octomb rie 2011 : 25 de elevi ai scolii generale din localitatea timiseana Parta au participat astazi, cu ocazia "Zilei Mondiale a Monitorizarii Calitatii Apei", la testarea calitatii apei râului Timis. Pentru al patrulea an consecutiv, actiunea initiata de voluntarii Smithfield Ferme ca ecou în România al proiectului international cu acelasi nume, a adunat la acest eveniment elevi, cadre didactice, dar si reprezentanti ai Garzii de Mediu si ai Administratiei Bazinale Apele Banat.

 

Elevii participanti au avut ocazia sa descopere metodele de testare a calitatii apelor în cadrul lectiilor deschise organizate. Ei au fost îndrumati în demersul experimental de voluntari Smithfield si de cadrele didactice ale catedrelor de biologie din scolile de provenienta, profesor Virginia Buzila (Scoala cu clasele I-VIII din Parta.

 

 

 

 

Arhiva:

 

Bârsa- Noiembrie 2010

 

În cadrul programului international - "Ziua Mondiala a Monitorizarii Calitatii Apei", reprezentantii Smithfield Ferme, împreuna cu 30 de elevi ai Scoalii Generale din localitatea Bârsa, judetul Arad au testat apele râului Canalul Morilor al localitatii în care acestia locuiesc si unde îsi doresc sa aiba un mediu înconjurator curat.

 

Aceasta actiune didactic-educativa a companiilor Smithfield, aflata deja la cea de a treia editie, este un experiment cu rol de sensibilizare si constientizare a tinerei generatii fata de protejarea resurselor de apa si fata de importanta protejarii mediului înconjurator.

 

Cu ajutorul truselor de analiza, autorizate de Asociatia Internationala a Apelor (AIA), achizitionate anual de reprezentantii Smithfield, elevii au fost mai mult decât încântati sa testeze o serie de parametri de baza cum ar fi: pH-ul apei, turbiditatea, oxigenul dizolvat si temperatura acesteia. Catedrele de chimie si biologie ale scolilor implicate în proiect au primit kituri de testare pentru a continua experimentele si a compara rezultatele obtinute în fiecare anotimp. Toti elevii participanti au primit diplome de participare si carti pe tematica protejarii mediului înconjurator.

 

Gataia- Octombrie 2009

 

Pentru al doilea an consecutiv, la initiativa si împreuna cu reprezentanti ai Smithfield Ferme, elevii din diferite scoli ai judetului Timiss au participat la actiuni de testare si verificare a calitatii apelor din regiune, în cadrul programului international - Ziua Mondiala a Monitorizarii Calitatii Apei. Printre participantii din acest an s-au aflat elevii claselor VIIIX ai Liceului Teoretic din localitatea Gataia.

 

Împreuna cu reprezentantii primariei orasului Gataia, cu directorul liceului, dl. Radu Bontescu, reprezentanti ai unui ONG local, "Prietenii naturii", si sub îndrumarea departamentului de mediu al Smithfield Ferme si a catedrei de chimie a liceului, elevii au putut învata despre importanta pastrarii unui mediu nepoluat. Pe malul râului Barzava din localitate, cu ajutorul unor instrumente specifice si a unor substante adecvate, validate de Asociatia Internationala a Apelor (IWA) si puse la dispozitie de reprezentantii Smithfield Ferme, elevii, echipati ca niste mici chimisti, au putut testa o serie de parametri de baza ca: pH-ul apei, turbiditatea, oxigenul dizolvat si temperatura acesteia.

 

Începând cu 2009, actiunea de monitorizare, care a avut loc pâna acum în fiecare an pe 18 septembrie, s-a putut desfasura pe o perioada mai lunga, începând cu 22 martie (Ziua Internationala a Apei) si terminând cu 31 decembrie. În 2008 au fost monitorizate peste 5,000 de locatii din lumea întreaga, dintre care aproximativ 60% în SUA. Dintre participantii din România la acest program didactic-educativ cu rol de informare asupra importantei unui mediu curat, în anul 2008, au mai facut parte grupuri de elevi din Maramures, Teleorman, Galati si Hunedoara.

 

Timisoara- Octombrie, 2008

 

În luna octombrie a anului 2008, elevii liceului William Shakespeare din Timisoara împreuna cu angajatii Smithfield Ferme au participat la programul Ziua Mondiala a Monitorizarii Calitatii Apei , si astfel, cu aceasta ocazie, au testat apa din râul Bega. Rezultatele mondiale ale campaniei de monitorizare a apei au fost date publicitatii la mijlocul lunii februarie.

 

Aceasta actiune didactico-educativa organizata la initiativa Smithfield Ferme si aflata la cea de-a doua sa editie este un experiment cu rol de sensibilizare si constientizare a importantei protejarii resurselor de apa.

 

 

Initiativa nationala "Lumea ta? Curatâ!" (Vezi Articole Media)

 

Curat!

 

Programul sprijinit de Smithfield Ferme face parte din initiativa nationala "Lumea ta? Curata!" initiata de Fundatia PRAIS, cu sprijinul Ministerului Mediului si al Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti, în anul 2009, având ca obiectiv dezvoltarea unui comportament civic-responsabil al tinerei generatii, promovând metodologii moderne de învatare a elevilor.

 

Programul implementat local de Smithfield Ferme se desfasoara în fiecare an prin informarea elevilor despre protectia mediului si reciclarea deseurilor prin intermediul cursurilor, cartilor, brosurilor si posterelor despre mediu si despre colectare selectiva a deseurilor, distribuite elevilor si profesorilor în scolile participante. Totodata, în timpul acestei actiuni, informatiile sunt transmise si prin lectiile deschise si discutiile despre protectia mediului care se organizeaza în locatiile alese, ca de- altfel si prin concursurile la care elevii iau parte: de compuneri cu teme ecologice sau de confectionare obiecte din materiale reciclabile

 

În anul 2011, programul "Lumea ta? Curata!" a ajuns la cea de-a treia editie, o editie ce s-a întins pe o perioada de doua saptamâni, timp în care peste 400 de elevi de la scoli din judetele Timis si Arad s-au familiarizat cu ajutorul participarii echipei Smithfield Ferme cu aspecte legate de protectia mediului înconjurator si reciclarea deseurilor. Proiectul s-a încheiat cu un concurs de obiecte decorative realizate din materiale reciclabile de catre copii. În Bacova, copiii au participat si la un concurs de compuneri. Premiile pentru lucrarile realizate si compuneri au constat în enciclopedii specifice vârstei si diplome, toate oferite de Smithfield Ferme.

 

Pe lânga localitatile participante în program anii trecuti - Ciacova, Sânnicolau Mare, Periam, Gataia, Birda, Cenei, Bacova, Misca, Cermei, Sintea Mare, Sicula si Utvin - în 2011 programul s-a desfasurat si în scolile din alte noi locatii: Biled, Nitchidorf, Boldur, Sânpetru, Bulgarus, Apateu, Gurba si Bocsig.

 

 

 

Arhiva:

 

Lumea ta? Curataâ! - Mai 2010

 

Peste 350 de elevi din clasele I-IV, precum si copiii angajator Smithfield Ferme au participat, timp de mai multe saptamâni, la cursuri despre mediu si colectare selectiva a deseurilor organizate de compania Smithfield Ferme si învatatorii din 11 scoli din judetele Timis si Arad în cadrul initiativei nationale "Lumea ta? Curatâ!".

 

Programul, implementat la nivel local de Smithfield Ferme, a fost la a doua editie si si-a propus sa familiarizeze micii elevi cu aspecte legate de protectia mediului înconjurator si reciclarea deseurilor prin intermediul cursurilor, cartilor, pliantelor si afiselor despre protectia mediului, distribuite elevilor si cadrelor didactice din scolile participante. Proiectul sa încheiat cu un concurs de obiecte decorative realizate din materiale reciclabile de catre copii.

 

La finele programului, toti elevii au primit diplome, iar participantii la concursul de obiecte au fost premiati cu tricouri si sepcute. Programul s-a desfasurat în scolile din localitatile Bacova, Birda, Cenei, Ciacova, Gataia, Periam si Sânnicolau Mare din judetul Timis, si în Cermei, Sicula, Sintea Mare si Misca din judetul Arad.

 

Lumea ta? Curatâ!- Mai 2009

 

Bucuresti, 27 mai 2009 -Fundatia PRAIS, finalizeaza in aceste zile programul pilot al initiativei nationale "Lumea ta? Curata!" http://www.lumeatacurata.ro, care a angrenat 2.200 elevi de clasa a IV-a si 103 invatatori din 34 de scoli din Bucuresti. (...)

 

In cadrul acestei prime editii au participat si 100 de elevi de la Scoala Generala din Comuna Masloc, judetul Timisoara, 30 de elevi de la Scoala Generala din satul Vanatori, Comuna Misca, judetul Arad sub coordonarea echipei Smithfield Ferme, precum si 119 copii de clasa a IV-a ai angajatilor din cele trei divizii ale Lafarge Romania.

 

"Rezultatele deosebite inregistate de acest proiect educational au fost posibile datorita sprijinului acordat de catre partenerii nostri: Lafarge Romania, Grupului Rosal si Smihtfield Romania. Fiind un program complex, ne-am propus sa dezvoltam aceasta initiativa si in anul scolar 2009-2010 in cateva sectoare din Bucuresti si in 2 mari orase din tara", a adaugat Silvia Bucur. (...)

 

 

"Fertilizarea organica" (Vezi Articole media)

 

Smithfield Ferme, este unul dintre principalii promotori ai unei agriculturi care se bazeaza pe folosirea a îngrasamintelor organice, în conformitate cu codurile de bune practici agricole aprobate în Romania si UE. Fertilizarea cu îngrasaminte organice, urmând reguli foarte bine definite, este unul dintre factorii care pot permite înfiintarea de culturi organice, atât de apreciate astazi, într-o lume care pune accent din ce în ce mai mult pe natural.

 

Fertilizarea terenurilor cu îngrasaminte organice puse la dispozitie de Smithfield Ferme se realizeaza prin folosirea unor tehnici moderne de injectare si scarificare, dupa planuri si analize care determina pentru fiecare parcela de teren în parte cantitatea optima de îngrasamânt necesara culturii. Aceste planuri si analize sunt autorizate si emise de Oficiul pentru Studii Pedologice si Agrochimice, organ tehnic de specialitate al Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale.

 

Recoltare publica pe terenuri fertilizate organic

 

Jimbolia, 11 Octombrie 2011

 

Smithfield Ferme a obtinut si în 2011 recolte record pe un teren fertilizat organic. Astfel, pentru al patrulea an consecutiv, reprezentantii Smithfield Ferme au participat la recoltarea publica a unui lot martor de 2,4 ha din localitatea Jimbolia, cultivat cu porumb hibrid Pioneer si fertilizat organic de catre Smithfield Ferme.

 

În acest an, pe cele 2.4 ha ale loturi demonstrativ au fost semanati 21 de hibrizi de porumb, a caror productivitate realizata este cuprinsa între 10.000 kg si 12.440 kg/ha.

 

Fertilizarea culturilor cu îngrasaminte organice provenite de la ferme sunt folosite cu succes de catre cultivatorii de cereale în toata Europa.

 

 

 

 

Arhiva:

 

Octombrie 2010

 

Reprezentantii Smithfield Ferme au participat în aceste zile, în comuna Jimbolia la recoltarea publica a unui lot martor de 10 ha cultivat cu porumb hibrid Pioneer si fertilizat organic de catre Smithfield Ferme.

 

În urma recoltarii loturilor cultivate cu porumb hibrid Pioneer si fertilizate organic s-au înregistrat recolte record de peste 12 tone/ha.

 

Experimentul face parte din programul Smithfield Ferme de promovare a agriculturii realizate cu ajutorul fertilizatorilor organici, derulat în parteneriat cu compania Pioneer Hi-Bred Seeds - subsidiara din România si sub supravegherea Oficiului de Studii Pedologice si Agrochimice din Timisoara (OSPA), al treilea partener în acest proiect, cu care Smithfield Ferme colaboreaza deja de 3 ani. La acest eveniment au fost invitati fermierii (producatorii agricoli) din judetul Timis, Primaria orasului Jimbolia, OSPA Timisoara, Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara a Banatului si dealeri de produse agricole.

 

Octombrie 2009

 

Reprezentantii companiei Smithfield Ferme au participat în 9 Octombrie 2009 la recoltarea culturii de porumb realizata cu seminte Pioneer pe un lot fertilizat cu îngrasaminte organice provenit de la fermele Smithfield.

 

Colaborarea dintre Smithfield Ferme, care a efectuat fertilizarea organica (concentratie îngrasamânt - 60 mc/ha) si Pioneer care a pus la dispozitie hibrizii de porumb, a constat în înfiintarea unui câmp experimental de porumb cu o suprafata de 9 ha, pus la dispozitie de un fermier independent.

 

Rezultatele au fost edificatoare, pe întreg lotul demonstrativ obtinându-se productii record, care s-au situat, în functie de tipul hibrizilor semanati, între 10,8 tone/ha si 13 tone/ha.

 

Octombrie 2008

 

Companiile Smithfield Ferme si Pioneer Hi-Bred Seeds - subsidiara din România a liderului mondial în cercetarea si productia semintelor hibride, au initiat o colaborare - experiment, pentru a demonstra fermierilor impactul pe care utilizarea ingrasamintelor organice îl are asupra culturilor, în acest caz asupra culturilor de proumb.

 

Oficiul de Studii Pedologice si Agrochimice din Timisoara (OSPA), al treilea partener în acest proiect, cu care Smithfield Ferme colaboreaza deja de 3 ani, a pus la dispozitie 58 ha de teren pentru realizarea experimentului. Acesta a constat în fertilizarea cu îngrasaminte organice provenite de la fermele Smithfield a suprafetelor de teren insamântate cu porumb din soiul Pioneer si în evaluarea rezultatelor astfel obtinute la culturile infiintate pe loturile experimentale.

 

Rezultatul a fost o productie medie record de 12 - 13 tone porumb la hectar. La Jimbolia, pe loturile experimentale însamântate cu hibrizii Pioneer s-au înregistrat productii chiar de 15,5 si 16 tone la ha.

 

Arhiva Protectia Mediului

 

Septembrie 2010 - "Ziua mobilitatii europene - Ziua fara masini!"

 

Mai mult, Smithfield colaboreaza cu Agentiile de Protectie a Mediului în scopul desfasurarii unor programe comune, cum ar fi "Ziua mobilitatii europene", sau "Ziua fara masini", un eveniment al Agentiei Regionale de Protectie a Mediului Timis sponsorizat de Smithfield Ferme, care i-a avut ca participanti pe elevii din localitatile Deta si Ciacova. Evenimentul a fost organizat sub forma unui concurs de desene pe asfalt, câstigatorii fiind premiati de Smithfield Ferme cu biciclete, creta colorata, mingi, rucsacuri, bauturi racoritoare.

 

A prilie 2010- Ziua Internationala a Pamântului

 

Smithfield Ferme a sprijinit Ziua Pamântului - Peste 500 de elevi - clasele I-XII din 8 localitati din judetul Timis au participat, în perioada 19-23 aprilie 2010, la o serie de actiuni de informare, educare si voluntariat organizate sub egida "Saptamânii Pamântului", eveniment sprijinit de catre compania Smithfield Ferme.

 

Actiunile au fost organizate de catre Liceul Teoretic Buzias, în parteneriat de scolile din localitatile Buzias, Bacova, Boldur, Cheveresul Mare, Nitchidorf, Racovita, Mosnita, Tormac.

 

Evenimentele au avut loc pe parcursul întregii saptamâni, si au continut expozitii de desene, costume si planse realizate din materiale reciclabile, creatii literare pe tema "Zilei Internationale a Pamântului", concursuri sportive si de abilitati, concursuri de machete cu tema "Lumea Animalelor" si momente artistice si scenete sub egida "Saptamânii Pamântului". De asemenea, au fost distribuite materiale înformationale despre mediu urmate de discutii în timpul orelor de biologie si au fost organizate actiuni de curatenie si plantari de copaci în parcuri.

 

26 Martie 2009- De Ziua Mondiala a Apei, Smithfield Ferme a inaugurat o fantana la scoala din Masloc

 

Pe data de 26 martie 2009, 46 de elevi din ciclul gimnazial al scolii din Masloc, judetul Timis, si reprezentantii Smithfield Ferme, împreuna cu liderii locali ai comunitatii din Masloc, au sarbatorit Ziua Mondiala a Apei prin curatarea parcului comunitatii si prin inaugurarea unei fântâni în curtea scolii, unde au fost plantati, cu acesta ocazie, si 25 de tei.

 



Educaţie

"Din nou la Şcoală" (Vezi Articole Media)

 

"Din nou la Şcoală" este un program Smithfield de sprijin al accesului la educatie şi de încurajare a performanţei şcolare pentru elevii din comunităţile locale în vecinătatea cărora Smithfield îşi desfăşoară activitatea.

 

La fiecare început de an, voluntarii Smithfield, motivaţi de bucuria adusă copiilor de acest program în anii precedenţi, împart şcolarilor şi preşcolarilor din comunităţile învecinate, rechizite, ghiozdane, penare şi orare conţinând sfaturi pentru un stil de viaţă sănătos, manuale şi cărţi, fiind prezenţi în sălile de clasă pe parcursul a unei săptămâni întregi în judeţele Timiş şi Arad.

 

Proiectul educaţional "Din nou la şcoală" a debutat în anul 2007 şi, până în prezent, peste 12,000 de elevi din peste 50 de localităţi din judeţele Timiş şi Arad au beneficiat de acest program.

 

Timişoara, 12-16 septembrie 2011 - Prima săptămână a anului şcolar 2011 - 2012 a marcat debutul celei de-a V-a ediţii a programului de responsabilitate socială Smithfield "Din nou la şcoală". În cadrul acestei iniţiative, au fost incluşi peste 3.000 de şcolari şi preşcolari din peste 50 de localităţi din ţară care s-au bucurat şi în acest an de rechizite, ghiozdane, penare şi orare conţinând sfaturi pentru un stil de viaţă sănătos, manuale şi cărţi.

 

În acest an, pentru a răspunde nevoilor de început de an şcolar, sub egida programului "Din nou la şcoală", copiii Gradiniţei din Bacova au beneficiat de mobilier exterior nou pentru parcului grădiniţei, oferit de către Smithfield. De asemenea, în cadrul acestui program, tuturor celor 200 de elevi ai Şcolii din Niţchidorf li s-au dăruit manuale şcolare noi, pentru toate disciplinele şi toate clasele de învăţământ primar şi secundar.

 

 

Arhiva:

 

Din nou la şcoală! - Septembrie 2010

 

Peste 3.500 elevi din 40 de şcoli (clasele I-VIII) şi gradiniţe din comunităţile rurale ale judeţelor Arad şi Timiş au primit rechizite: ghiozdane, penare echipate şi orare conţinând sfaturi pentru un stil de viaţă sănătos şi o alimentaţie echilibrată, manuale şi cărţi, iar pentru preşcolari, rechizite pentru activităţle didactice, în cadrul celei de-a patra ediţii a programului de responsabilitate socială "Din nou la scoală", derulat de Smithfield Ferme.

 

Astfel, în perioada 13 - 21 septembrie 2010, 30 de voluntari Smithfield Ferme împreună cu reprezentanţi ai autorităţilor locale au parcurs în 8 zile, 1.600 de km pentru ca toţi cei peste 3.500 de elevi, şcolari şi preşcolari, să beneficizeze de sprijinul oferit prin programul "Din nou la şcoală".

 

In comparaţie cu ediţiile trecute, programul a fost extins anul acesta şi la copiii angajaţiilor care au început anul acesta clasa I. Astfel, 130 de copii au primit câte un rucsac şi un penar echipat cu 31 piese.

 

Din nou la şcoală! - Septembrie 2009 (2008-2007)

 

În cea de-a treia ediţie a componentei educative a programului Smithfield Ferme de responsabilitate socială "Din nou la şcoală", echipele de voluntari ai Smithfield Ferme au vizitat, odată cu începerea anului şcolar, 36 de şcoli din judeţele Timiş şi Arad, unde aproximativ 3.000 de preşcolari şi scolari au beneficiat de sprijin în cadrul acestui program.

 

Aflat la cea de-a treia ediţie, "Din nou la şcoală" este un proiect Smithfield Ferme de sprijin al elevilor din comunităţile locale din zonele în care compania desfăşoară activităţi şi constă în sponsorizarea cu rechizite şcolare de cea mai bună calitate: rucsaci, penare echipate şi orare conţinând sfaturi pentru un stil de viaţă sănătos şi o alimentaţie echilibrată.

 

Proiectul educaţional Smithfield Ferme a debutat în 2007. În cadrul primelor 2 ediţii ale programului, au fost incluşi peste 2700 de elevi (700 în 2007; 2040 în 2008) din 15 localităţi din judeţul Timiş (4 în 2007; 11 în 2008).

 

În acest an, ca o extensie a programului, Smithfield Ferme a utilat cu mobilier şcolar (catedră, birouri, scaune tapiţate), clasa I a şcolii generale din localitatea Nitchidorf, judeţul Timiş.

 

În cadrul programelor educaţionale, tinerii studenţi beneficiază, cu sprijinul Smithfield Ferme, de oportunitatea de a aprofunda studiile prin oferirea de burse speciale, în cadrul programului româno-american Fulbright.

 

În colaborare cu Camera de Comerţ din Smithfield, Virginia, în acest început de an scolar, elevii de la Liceul Shakespeare din Timişoara au primit o donaţie constând în 840 de cărţi în limba engleză, material didactic ce va constitui suport educaţional pentru disciplinele aflate în aria extracuriculară din acest an.

 

Rezultatele Programului Din nou la şcoală

 

2007 - 2011:

2007
- 4 localitaţi din judeţul Timiş
- Peste 700 de elevi
2008
- 11 localităţi din judeţul Timiş
- Peste 2 040 de elevi
2009
- 36 localităţi din judeţul Timiş
- Peste 3 000 de elevi
2010
- 39 localitati din judeţele Timiş şi Arad
- Peste 3 500 de elevi
2011
- 54 localităţi din judeţele Timiş şi Arad
- Peste 3 500 de elevi

 

Tot în cadrul acestui proiect, la sfârşitul fiecărui an şcolar, Smithfield Ferme oferă premii celor mai merituoşi elevi, premianţi ai claselor I-VIII, premii care constau în cărţi - titluri din bibliografia specifică fiecărei clase, enciclopedii şi albume, în vederea susţinerii îndemnului spre educaţiei.

 

"Sfârşit de an scolar 2010/2011"

 

Sfârşitul de an şcolar 2010/ 2011 s-a anunţat unul plin de premii pentru elevii din diferite localităţi ale judeţului Timiş, premii care au fost pregătite de către Smithfield Ferme şi au constat în cărţi specifice bibliografiei şcolare. În acest an au beneficiat de sprijinul companiei noastre elevi de la şcolile din: Niţchidorf, Cenei, Bacova, Maşloc.

 

"Sfârşit de an scolar 2009/2010"

 

Cu ocazia sfârşitului de an şcolar, Smithfield Ferme a oferit premii celor mai merituoşi elevi, premianţi ai claselor I-VIII, din cinci şcoli ale judeţului Timiş.

 

Premiile, constând în cărţi - titluri din bibliografia specifică fiecărei clase, enciclopedii şi albume, au fost acordate unui număr de 500 elevilor din localităţile Cenei, Bobda, Maşloc, Remetea Mica si Alios.

 

Invata sa devii Lider!

 

Acest program iniţiat de Smithfield Ferme este creat în vederea susţinerii activităţilor, cercetărilor ştiinţifice, simpozioanelor şi manifestărilor de natură ştiinţifică a studenţilor din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului- Timişoara, sprijinul acordat de Smithfield Ferme fiind unul continuu.

 

Colaborarea dintre Smithfield Ferme şi Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului- Timişoara este una strânsă şi de lungă durată, având în vedere că Smithfield Ferme are din anul 2005 un program de training pregătit pentru studenţii acestei universităţi (şi nu numai), în vederea formării acestora pentru munca în domeniul zootehnic, cu echipamente şi tehnologii moderne, sub îndrumarea unei echipe profesioniste.

 

Centrul "Un zâmbet de copil" Compania

 

Compania Smithfield Ferme a sprijinit financiar înfiinţarea Centrului pentru copiii cu cerinţe educative speciale (C.E.S) "Pentru un zâmbet de copil" din localitatea Maşloc, centru care a fost deschis vineri, 12 februarie, 2009 împreună cu Fundaţia de Abilitare "Speranţa", Şcoala cu clasele I-VIII Maşloc şi Consiliul Local Maşloc.

 

Colaborarea între Smithfield Ferme şi centrul "Pentru un zâmbet de copil" este una constantă, compania noastră fiind prezentă în acţiunile centrului şi în anul 2011, prin sprijinul acordat copiilor în activităţile educaţionale desfăşurate de-a lungul anului.

 

Centrul din Maşloc oferă sprijin pentru dezvoltarea incluziunii şcolare şi sociale a copiilor cu dizabilităţi, prin derularea unei serii de activităţi cu scop recuperator pentru micuţii elevi. 60 de copii cu C.E.S. care frecventează grădiniţele, Şcoala cu clasele I-VIII Maşloc şi şcolile din satele arondate, vor beneficia astfel de servicii de specialitate (evaluare, intervenţie psihologică, intervenţie logopedică şi activităţi de sprijin). Alături de Smithfield Ferme, au mai participat la acest proiect Open Society Institute MHI, Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş, Primăria şi Consiliul Local Maşloc şi Fundaţia Forderverein Rumanienhilfe Marpingen.

 

 

 

 

Comunităţi şi tradiţii - Fii unul dintre noi!

 

Be!

 

 

Proiecte în comunităţile locale

 

Partea de vest a României este o zonă multiculturală în care tradiţiile şi obiceiurile comunităţilor sunt păstrate de către localnici, fie ei români, maghiari, sârbi, şvabi sau bulgari. Prin programul "Fii unul dintre noi", Smithfield Ferme este bucuroasă să sprijine o paletă bogată de obiceiuri şi festivaluri legate de calendarul tradiţional sătesc, ca de exemplu recitaluri de cântec şi joc popular, târguri de meşteşuguri tradiţionale, diferite evenimente desfăşurate în judeţele Timiş şi Arad.

 

Programul "Fii unul dintre noi!" este el însuşi o tradiţie pentru Smithfield Ferme.

 

Si în anul 2011, Smithfield Ferme a fost prezent prin programul "Fii unul dintre noi!" în comunităţile în preajma cărora îşi desfăşoară activitatea, oferindu-le astfel sprijinul necesar pentru continuarea şi menţinerea sărbătorilor tradiţionale ale zonei Banatului. Comunităţile care s-au bucurat în 2011 de spijinul nostru au fost: Peciu Nou (Ruga Satului), Lenauheim -Sânpetru (Festivalul Rachiului), Niţchidorf (Ruga localităţii), Buziaş, Sintea Mare, Jimbolia (Sărbătoarea de ignat), Birda (Ruga tradiţională, în timpul căreia are loc sărbătorirea hramului Bisericii Ortodoxe Române ), Vinga, Periam, Gătaia (Ruga Bănăţeană), Maşloc, Cenei (Serbare Câmpenească), Boldur (Ruga Satului Ohaba, Ziua Tineretului), Ciacova (Ruga Tradiţională), Mişca (Fiii Satului Mişca), Cermei (Întâlnire cu fiii satului), Bocsig.

 

Festivalul Rachiului , o manifestare tradiţională sărbătorită în multe comunităţi româneşti, a fost celebrată şi în localitatea Sânpetru, în 24 Septembrie 2011, căreia Smithfield Ferme i-a oferit sprijinul în organizarea evenimentului, la care au participat 200 de persoane, 5 formaţii de muzică românească, două orchestre, dar în timpul căruia au fost organizate şi activităţi sportive.

 

Ziua Tineretului a fost în data de 19 Iunie 2011 sărbătorită de comunitatea din Boldur (judeţ Timiş), iar Smithfield Ferme a fost prezentă şi la această sărbătoare, în cadrul căreia au fost organizate competiţii sportive şi culturale, premierea câştigătorilor, degustări tradiţionale româneşti.

 

În plus, Smithfield Ferme a oferit pe parcursul anului 2011 sprijin financiar comunităţilor şi pentru reabilitarea lăcaşelor de cult, ca de exemplu: Parţa şi Cenei, dar şi pentru organizarea unor excursii pentru aprofundarea cunoştinţelor de protecţie a mediului la Centrul "Pentru un zâmbet de copil" din localitatea Maşloc.

 

La sfârşitul anului, compania noastră a pregătit cadouri cu ocazia Sărbătorii Crăciunului pentru peste 800 de elevi din şcolile localităţilor Cenei, Maşloc (judeţ Timiş) şi Şicula (judeţ Arad). Copiii au fost bucuroşi să primească darurile lui Moş Crăciun pregătite de voluntarii Smithfield Ferme, dar nu înainte de a- i încânta cu poezii şi cântece specifice sărbătorilor de iarnă recitate în timpul serbărilor de sfârşit de an.

 

Arhiva:

 

Arhivă Fii unul dintre noi!

 

Până în prezent Smithfield Ferme a fost prezent în comunităţile judeţelor Timiş şi Arad, sprijinind manifestările tradiţionale sau oferind suport pentru diferitele nevoi ale oamenilor comunităţii.

 

Fii unul dintre noi -2010

 

Programul "Fii unul dintre noi!" a continuat şi în anul 2010, acoperind peste 20 de comunităţi din judeţele Timiş şi Arad, participând astfel la susţinerea tradiţiei zonei Banatului a ţării noastre. Smithfield Feme a fost prezent prin acest program în localităţi ca: Parţa (Zilele toamnei), Cermei (Întâlnire cu fiii satului), Bocsig, Maşloc, Sintea Mare, Apateu, Bacova (Ziua PorŢilor Deschise), Niţchidorf, Cenei, Boldur (Zilele Tineretului), Gătaia (Ziua Oraşului), Birda (Ruga localităţii), Bârsa, Ciacova, Lenauheim, Vinga. În acest an, Smithfield a oferit suport şi pentru reabilitarea picturii lăcaşului de cult din localitatea Maşloc.

 

Sintea Mare (Arad)- Martie 2010

 

Prezenţa Smithfield prin acest program s-a remarcat şi în martie 2010, cu un nou proiect organizat în parteneriat cu autorităţile locale din Sintea Mare, Inspectoratul Şcolar Arad şi şcoala generală din localitate, ca parte a implicării noastre constante în viaţa comunităţilor, cu ocazia zilei de 1 Martie, sărbătoarea Mărţişorului.

 

Parte a unei traditii locale unice, Mărţisorul este sărbătoarea primăverii, a bucuriei, a vieţii şi a renaşterii naturii. Sărbătoarea unică şi specifică doar în România este sărbătorită în fiecare an de 1 martie, când doamnele primesc un mic simbol al fericirii şi norocului, panglica alb-roşu.

 

În cadrul acestui proiect profesorii şcolii din Sintea Mare, împreună cu copiii din grădiniţă au organizat un concurs pentru toti preşcolarii din judetul Arad, care a cuprins două etape: concurs de mărtişoare şi concurs de felicitări. La eveniment au participat 21 scoli din judeţul Arad, şi 261 copii. Smithdfield Ferme s-a implicat activ în organizarea acestui eveniment, unde copiii din localitatea Sintea Mare au oferit un spectacol de cântece şi dansuri de primăvara.

 

Vinga (Arad) - Februarie 2010

 

În luna februarie 2010 a avut loc sărbătoarea începutului postului Paştelui - "Farsangji" din localitatea Vinga, judeţul Arad. Echipa Smithfield Ferme a oferit sprijin Ansamblului Balgarcea, format din 45 de copii, care au susţinut un spectacol de cântece şi dansuri populare româneşti şi bulgăreşti.

 

Fii unul dintre noi- 2009

 

Parte a unei constante implicări responsabile a echipei Smithfield Ferme în cadrul comunităţilor rurale, în anul 2009, peste 20 de localităţi din judeţele Timiş şi Arad au primit sprijin pentru contribuţia deosebită în păstrarea şi promovarea continuităţii si diversităţii tradiţiilor şi obiceiurilor locale: în judeţul Arad - festivaluri tradiţionale locale în Vinga, Bîrsa (Flori de sânziene), Sicula (spectacolul prilejuit de apropierea sărbătorilor de iarnă, Spicul de aur), iar în judeţul Timiş - spectacole cultural-folclorice ale comunităţilor din: Voiteg, Birda, Gătaia, Ciacova, Boldur (Ziua Tineretului), Maşloc, Periam, Birda, Cenei, Buzias, Sânpetru (spectacol de cântece şi dansuri populare româneşti şi sârbeşti Plavi Delia).

 

In plus, comunitatile locale din Cenei, Masloc -Remetea, au primit sprijin din partea Smithfield Ferme pentru reabilitarea lacaşelor de cult bisericesc locale.

 

Parte din programul de sprijin al comunităţilor locale, Smithfield a dezvoltat, în parteneriat cu Lions Club Timişoara, un proiect de ajutorare a vârstnicilor din Centrul Ciacova, prin oferirea de ochelari de vedere, în urma unui control medical specializat.

 

La începutul lunii decembrie 2009, Smithfield a oferit sprijinul pentru inaugurarea singurului centru rezidenţial public din ţară pentru persoanele bolnave de Alzheimer, în oraşul timişean Ciacova, în colaborare cu autorităţile locale. Centrul găzduieşte 50 de bolnavi şi este parte a unui proiect mai larg al Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş (DGASPCT).

 

"Sărbătoarea Mărţişorului", Sintea Mare (jud Arad)

"Parada portului Popular" din comuna Bacova, 20 iulie 2009

Festivalul de Folclor, Zilele Jimboliei, august 2008

Festivalul de Folclor: Flori de Sanziene, Barsa, jud. Arad

Concurs de şarete la Sărbătoarea Fiilor Satului, Misca-Satu Nou, jud.Arad

Participanţii la sărbătoare primesc cadouri din partea sponsorului, Smithfield Ferme -

 

 

Program Hrană pentru suflete

 

Hrana pentru sufletele!

 

 

"Hrană pentru Suflete" este un program Smithfield, inspirat de programul "Helping Hungry Homes", dezvoltat în Statele Unite de compania- mamă Smithfield Foods, prin care compania noastră oferă cu ajutorul voluntarilor săi sprijin familiilor cu nevoi sociale, în preajma sărbătorilor de Crăciun / Paşte sau la început de an.

 

Acest program a fost iniţiat în preajma sărbătorilor de Crăciun, în luna Decembrie a anului 2009, când voluntari Smithfield Ferme au oferit câte un coş cu alimente de bază pentru 300 de familii nevoiaşe din 6 localităţi diferite ale judeţului Timiş, oferindu-le astfel şansa de a se bucura de perioada sărbătorilor de iarnă şi de cina de Crăciun cu un gând liniştit.

 

În anul 2010, a doua ediţie a programului a continuat cu oferirea unor coşuri cu alimente altor familii din satul Niţchidorf în timpul sărbătorilor de Paşte ale lunii Aprilie.

 

Programul este în continuă derulare, echipa noastră fiind deschisă la a oferi suport familiilor nevoiaşe identificate în comunităţile din preajma unităţilor Smithfield.



B-dul Cetăţii 7-9
300389 Timişoara, Romania

Birou: +40 256 278800
Fax: +40 256 490614
Email: office@smithfieldferme.ro
Harta

Certificare Sistem de Management Integrat

TUV Certification Austria

Calitate: ISO 9001:2008,
Cert.Reg.No. 20 100 9200 4301

Mediu: ISO 14001:2004,
Cert.Reg.No. 20 104 9200 4302

Sanatate si securitate ocupationala: OHSAS 18001:2007,
Cert.Reg.No. 20 116 9200 4303

Siguranta Alimentului: ISO 22000:2005,
Cert.Reg.No. 20 154 10200 5483





POLITICA SISTEMULUI DE MANAGEMENT INTEGRAT - Calitate, Mediu, Sănătate şi Securitate în muncă, Siguranta Alimentului